Regimul de timeshare și alte contracte de vacanță pe termen lung în UE

Achiziționarea unei proprietăți în regimul tradițional de timeshare – dreptul de a utiliza proprietatea respectivă de mai multe ori în decursul unei perioade de peste un an – poate fi destul de problematică. Același lucru se poate afirma și despre aderarea la sisteme oferind produse de vacanță pe termen lung, cum ar fi cluburile de vacanță, care vă dau dreptul la reduceri la cazare sau acces la diverse beneficii, uneori în combinație cu călătorii sau alte servicii, pe o perioadă mai mare de un an.

Atât regimurile convenționale de timeshare, cât și diversele sisteme oferind produse de vacanță pe termen lung care au apărut de-a lungul anilor pot implica un angajament financiar substanțial, permanent sau pe termen lung. Ele prevăd, de asemenea, costuri recurente (taxe, cheltuieli de întreținere, asigurări etc.).

Clauze contractuale – drepturile dumneavoastră

Cele mai recente norme ale UE vă oferă protecție împotriva comercianților lipsiți de scrupule atunci când semnați contracte pentru achiziții în regim timeshare sau în alte sisteme oferind produse de vacanță pe termen lung. Aceste norme vizează contractele încheiate începând cu data de 23 februarie 2011 (sau cu o dată ulterioară în unele țări din UE).

Normele vă protejează și atunci când semnați:

  • contracte de revânzare (plătiți un specialist să vă ajute să vindeți sau să cumpărați un bun în regim de timeshare sau adeziunea la un club de vacanță)
  • contracte de schimb (plătiți pentru a adera la un sistem care vă permite să utilizați servicii de cazare sau de alt tip, în timp ce le permiteți altora să utilizeze temporar propriul bun achiziționat în regim de timeshare).

Drepturile dumneavoastră se extind la tipuri diferite de proprietăți imobiliare în regim de timeshare inclusiv:

  • nave de croazieră
  • rulote
  • bărci.

Ce trebuie să știți înainte de a cumpăra

Înainte de a vă decide să semnați un contract, este bine să vă cunoașteți drepturile. Printre acestea se numără:

  • Furnizarea tuturor informațiilor legate de termenii contractului înainte de semnarea acestuia. Trebuie să primiți aceste informații în scris, în propria dumneavoastră limbă (dacă este o limbă oficială a UE).
  • O perioadă de reflecție de 14 zile calendaristice, pe durata căreia vă puteți hotărî să vă retrageți din contract fără a oferi vreo explicație. În cazul în care nu primiți formularul standard de retragere impus de normele UE, această perioadă de reflecție este extinsă la 1 an și 14 zile calendaristice.
  • O extindere a perioadei de reflecție la 3 luni și 14 zile calendaristice dacă nu primiți informații complete despre produsul pe care îl cumpărați.
  • Vânzătorul nu poate să vă ceară o plată anticipată sau un depozit în cursul perioadei de reflecție.
  • Când deveniți membru al unui club de vacanță, plata trebuie să se efectueze în rate egale, la intervale de un an.
  • De asemenea, aveți dreptul de a rezilia contractul încheiat cu clubul de vacanță, fără a plăti penalități, începând cu a doua rată. În momentul în care primiți factura pentru plata următoare, aveți la dispoziție 14 zile calendaristice pentru a-l notifica pe comerciant cu privire la intenția dumneavoastră de a rezilia contractul.
  • Dacă ați semnat și un contract adițional de schimb, acesta este reziliat automat și gratuit în momentul în care vă retrageți din contractul de timeshare.
  • În cazul în care, în baza unui contract de revânzare, ați angajat un specialist care să vă ajute să vindeți bunul achiziționat în regim de timeshare sau adeziunea la un club de vacanță, specialistul respectiv nu vă poate cere să efectuați vreo plată către el atâta timp cât produsul nu a fost vândut sau contractul de revânzare reziliat.

Avertisment

Ori de câte ori contractul se referă la regimul de timeshare sau la alte sisteme oferind produse de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, sunteți protejat de aceste norme, chiar dacă vânzătorul susține că ele nu sunt aplicabile.

Practici comerciale neloiale și clauze contractuale abuzive

De asemenea, vă recomandăm să acordați o mare atenție următoarelor aspecte:

  • tehnicile înșelătoare de vânzare, cum ar fi lozurile de răzuit: vi se spune că ați câștigat dar, pentru a vă ridica premiul, sunteți invitat să participați la un eveniment în cadrul căruia se vând bunuri în regim de timeshare, unde sunteți presat să semnați un contract
  • oferte suspecte de revânzare, mai ales când vânzătorul vă convinge să achiziționați altă proprietate, promițându-vă că se va ocupa de vânzarea bunului pe care îl aveți deja: puteți ajunge astfel în situația de a deține două proprietăți în regim de timeshare pe care nu le doriți și de care nu aveți nevoie
  • oferte suspecte din partea unor persoane care afirmă că sunt avocați în alte țări din UE și vă propun să vă reprezinte, contra unui comision, în fața instanțelor din țările respective în cadrul unui eventual litigiu pe care îl aveți cu un vânzător
  • oferte suspecte din partea unor persoane care pretind că pot „recupera", în schimbul unui onorariu, plățile pe care le-ați efectuat către vânzătorul unui bun în regim de timeshare
  • vânzătorul nu vă poate limita abuziv dreptul de a vinde sau închiria bunul achiziționat în regim de timeshare ori posibilitatea de a face schimb de drepturi cu alte persoane; nu vă poate restricționa accesul la servicii și nici nu vă poate cere să achitați cheltuieli de întreținere nejustificate. Dacă vânzătorul face toate aceste lucruri în baza termenilor standard ai contractului, este posibil ca termenii respectivi să contravină reglementărilor privind clauzele contractuale abuzive și, prin urmare, nu sunt obligatorii pentru dumneavoastră.
  • luați în calcul efectele pe termen lung sau chiar permanente ale încheierii unui contract de timeshare. Gândiți-vă bine dacă veți mai dori/veți mai putea să utilizați, peste 10 sau 20 de ani, bunurile achiziționate astfel. Copiii dumneavoastră, care ar putea moșteni aceste bunuri și vor fi obligați să achite cheltuielile de întreținere, își vor dori să le utilizeze?

Dacă întâmpinați probleme în țara în care locuiți, contactați autoritatea națională pentru protecția consumatorilor . Dacă aveți un litigiu cu un vânzător din altă țară din UE, contactați Centrul european al consumatorilor ( ECC-Net) pentru a afla ce drepturi aveți și cum puteți fi protejat.

Pentru a rezolva problema pe cale amiabilă, puteți apela și la o procedură de soluționare alternativă a litigiilor. Dacă ați efectuat achiziția on-line, puteți introduce plângerea prin intermediul platformei SOL.

Exemplu

Anularea unui contract în regim timeshare: cetățean vs comerciant

Patrick din Irlanda a semnat în 2013 un contract de timeshare cu un furnizor din Malta. Acesta nu i-a pus la dispoziție un formular standard de retragere și nici nu l-a informat că nu se acceptă depozite sau plăți în avans pe durata perioadei de reflecție.

Prin urmare, Patrick a plătit un depozit de 1 260 EUR și a autorizat debitarea directă, din contul său, a sumei de 122,50 EUR pe lună pe o perioadă de 2 ani.

Pentru a rezerva o vacanță pe una dintre proprietățile comerciantului, el avea nevoie de un cod special pe care comerciantul nu i l-a transmis, în ciuda solicitărilor repetate.

Nici la un an de la încheierea contractului, Patrick nu a putut face o rezervare, motiv pentru care a decis să se retragă din contract, bazându-se pe regulile care prevăd prelungirea perioadei de retragere la 1 an și 14 zile calendaristice. Însă, până în momentul respectiv, plătise 2 730 EUR.

Comerciantul a refuzat să accepte rezilierea contractului și nici nu i-a înapoiat banii.

La recomandarea Centrului european al consumatorilor din Irlanda, Patrick s-a adresat justiției, prin intermediul procedurii europene privind cererile cu valoare redusă, și a avut câștig de cauză. Cu toate acestea, comerciantul tot nu a plătit. Patrick și-a obținut banii de-abia în urma intervenției Centrului european al consumatorilor din Malta.

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Ultima verificare: 16/09/2024
Partajați această pagină