Codul de Etică Orange
Conduita etică stă la baza dezvoltării grupului Orange, iar Codul de Etică este un document de referință în care sunt specificate principiile pe care ne-am asumat să le respectăm în activitatea noastră de zi cu zi, dincolo de prevederile legale:
- respectul față de toți cei cu care relaționam
- integritatea,
- calitatea serviciilor livrate,
- spiritul de echipă.
Avem grijă să respectăm confidențialitatea informației și protejăm datele cu caracter personal ale clienților Orange împotriva accesului neautorizat.
Noi nu tolerăm corupția sau practicile ilegale. Angajațîi Orange nu vor da și nu vor lua mită sub nicio formă și nu îi vor influență pe alțîi în acest sens. Este de datoria noastră să prevenim actele de corupție și să le soluționăm când sunt raportate.
Tratăm competitorii ireproșabil și căutăm să ne deosebim prin excelență și performanță, evitând practicile neloiale.
Noi nu contribuim financiar și nu facem donații partidelor politice sau altor organizații cu scopul de a obține o influență politică.
La Orange, comportamentul profesional se bazează pe valorile brandului. Aceste valori ne ajută să construim relații de durata cu clienții noștri, partenerii, furnizorii, actionarii, angajații noștri, precum și cu întreagă societate.
Respingerea conduitei incorecte, contrare normelor etice este o responsabilitate care ne revine tuturor..
Mesajul Directorului General Notifica actele de coruptie depistate sau suspectate