Introducere în stocarea temporară a conținutului
Stocarea temporară a conținutului este un serviciu din macOS, care accelerează descărcarea software-ului distribuit de Apple și a datelor pe care utilizatorii le stochează în iCloud prin salvarea conținutului pe care dispozitivele Apple locale l-au descărcat deja. Conținutul salvat este stocat într-o memorie de stocare temporară a conținutului, pe un Mac și este disponibil pentru a fi accesat de către alte dispozitive fără a se conecta la Internet. Găsiți lista curentă cu tipurile de conținut acceptate în articolul de Asistență Apple Tipuri de conținut acceptate de serviciul de stocare temporară.
Puteți utiliza stocarea temporară a conținutului pe oricare dintre rețelele care utilizează NAT (Network Address Translation) în care se află memoria de stocare temporară a conținutului și toate dispozitivele sau pe rețelele alcătuite din adrese IP rutabile public și, opțional, pentru dispozitivele legate prin conexiune partajată la un Mac (de exemplu, când aprovizionați mai multe dispozitive în același timp utilizând Apple Configurator). Dispozitivele Apple contactează în mod automat o memorie de stocare temporară a conținutului aflată în apropiere fără nicio configurație utilizând un serviciu de căutare care mapează adresele IP private și publice ale clientului la configurațiile înregistrate cu Apple de pe computerele Mac care au activată stocarea temporară a conținutului. Deoarece orice dispozitiv Apple conectat la o rețea utilizează în mod silențios și automat stocarea temporară a conținutului dacă este disponibilă, informațiile detaliate despre materialele individuale solicitate de clienți individuali specifici nu sunt disponibile din motive de confidențialitate. Cu toate acestea, puteți efectua interogări despre datele statistice agregate de utilizare a stocării temporare a conținutului pentru a vă ajuta la măsurarea și evaluarea performanței. Pentru mai multe informații, consultați Planificarea și configurarea stocării temporare a conținutului.
Important: Pentru rezultate optime, implementați stocarea temporară a conținutului pe un Mac care are doar o conexiune Ethernet prin fir pentru conectare la rețea. Stocarea temporară a conținutului poate utiliza o conexiune Wi‑Fi în locul celei prin Ethernet, dar performanța ar putea fi afectată.
Restricționarea stocării temporare a conținutului
Dacă un Mac este înrolat într‑o soluție de gestionare a dispozitivelor mobile (MDM), poate fi utilizată o restricție pentru a împiedica utilizatorul să activeze stocarea temporară a conținutului. Aceasta împiedică Mac-ul să descarce și să stocheze software-ul distribuit de Apple și datele stocate de utilizatori pe iCloud.
Cum funcționează stocarea temporară a conținutului
După ce activați stocarea temporară a conținutului pe un Mac, acesta păstrează o copie a întregului conținut pe care dispozitivele respective (numite clienți) din rețeaua locală îl pot descărca. De asemenea, conținutul poate fi descărcat din mai multe dispozitive iPhone sau iPad dacă sunt conectate la un Mac printr-un prelungitor sau hub USB. Puteți specifica intervalele de adrese IP client (de exemplu, una sau mai multe subrețele) pe care o memorie de stocare temporară a conținutului este cel mai bine poziționată să le deservească și opțional puteți face respectivul conținut exclusiv pentru acei clienți selectând opțiunea “Dispozitive care utilizează rețele locale personalizate”. Opțiunile sunt următoarele:
Opțiune | Descriere | ||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Stochează temporar conținutul pentru | Selectați o opțiune care descrie dispozitivele pentru care acest computer va stoca temporar conținut:
| ||||||||||
Rețelele mele locale | Selectați o opțiune care descrie rețeaua dvs.:
| ||||||||||
Configurație DNS | Această opține este utilizată pentru a genera configurația pentru o înregistrare TXT DNS și este disponibilă numai dacă selectați “utilizează adrese IP publice personalizate” pentru opțiunea “Rețelele mele locale”. |
De exemplu, când primul client din rețeaua dvs. descarcă o actualizare macOS, memoria de stocare temporară a conținutului păstrează o copie a actualizării. Când clientul următor din rețea se conectează la App Store pentru a descărca actualizarea, actualizarea este copiată din memoria de stocare temporară a conținutului, și nu din App Store.
Deoarece rețeaua locală este în mod normal mult mai rapidă decât Internetul, cel de al doilea client (și toți clienții ulteriori) descarcă actualizările mult mai repede.
În mod implicit, stocarea temporară a conținutului este limitată la o subrețea specifică, dar o puteți configura să ofere stocarea temporară a conținutului pentru:
Toate combinațiile de subrețele ale rețelei locale care partajează aceeași adresă IP publică
Orice combinație de subrețele de adrese IP accesibile public (configurările DNS sunt obligatorii)
Cum interacționează subrețelele și stocările temporare
Dacă rețeaua dvs. are mai multe subrețele care partajează aceeași adresă IP publică, toate subrețelele pot beneficia de o singură memorie de stocare temporară a conținutului.
Atunci când rețeaua dvs. are mai multe memorii de stocare temporară a conținutului, acestea devin automat parteneri și pot consulta și partaja software-ul stocat temporar. Când un articol solicitat nu este disponibil într-o memorie de stocare temporară a conținutului, aceasta verifică prezența articolului la parteneri. Dacă articolul este disponibil, acesta este descărcat de la partener. Dacă nu este disponibil, memoria de stocare temporară a conținutului descarcă articolul de la unul dintre părinții săi, dacă aceștia sunt configurați, sau de la Apple prin Internet. Când sunt disponibile mai multe memorii de stocare temporară a conținutului, clienții o selectează automat pe cea corectă.
Notă: Dacă este activată opțional, datele utilizatorului de pe iCloud sunt stocate doar într-o stocare temporară a conținutului și nu sunt replicate la partenerii sau părinții de stocare temporară. Un dispozitiv Apple menține pentru cât mai mult timp posibil afinitatea pentru respectiva stocare temporară a conținutului pentru datele sale iCloud.
Unde se află conținutului din memoria tampon
Locul implicit pentru conținutul din memoria tampon este volumul de inițializare. Puteți să alegeți un alt loc și să specificați cât din volum se utilizează pentru stocarea temporară a conținutului. Când spațiul de stocare pentru conținutul stocat temporar atinge limita maximă specificată sau când spațiul disponibil pe volum se reduce, memoria de stocare temporară a conținutului șterge conținutul care nu a fost utilizat recent pentru a face loc pentru solicitarea următoare.