creier
Etimologie
Din latină cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum sau c(e)rĕbĕllum.
Pronunție
- AFI: /'kre.jer/
Substantiv
| Declinarea substantivului creier | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | creier | creieri |
| Articulat | creierul | creierii |
| Genitiv-Dativ | creierului | creierilor |
| Vocativ | ' | ' |
- partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană și compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale.
- (fig.) minte, inteligență, judecată.
- element care organizează și conduce o acțiune.
Sinonime
- 1: (anat.) (impr.) encefal
- 2: (fig.) butuc, deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Expresii
- Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților
- A-și zbura (sau a-i zbura cuiva) creierii = a-și trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap
Traduceri
organ central al sistemului nervos la om și la animale, aflat în cutia craniană
|
|