Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014D0369

2014/369/UE: Decizia Consiliului din 13 mai 2014 privind încheierea în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană și Uniunea Comorelor de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două părți

JO L 179, 19.6.2014, p. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2014/369/oj

Related international agreement

19.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 179/1


DECIZIA CONSILIULUI

din 13 mai 2014

privind încheierea în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană și Uniunea Comorelor de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două părți

(2014/369/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) și cu articolul 218 alineatul (7),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European,

întrucât:

(1)

La 5 octombrie 2006, Consiliul a aprobat, prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1563/2006 (1), Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Uniunea Comorelor (denumit în continuare ”acordul de parteneriat”).

(2)

Uniunea Europeană a negociat cu Uniunea Comorelor un nou protocol la acordul de parteneriat prin care navelor din Uniunea Europeană li se acordă posibilități de pescuit în apele Uniunii Comorelor.

(3)

Noul protocol a fost semnat în temeiul Deciziei 2013/786/UE a Consiliului (2) și se aplică cu titlu provizoriu începând cu 1 ianuarie 2014.

(4)

Este în interesul Uniunii Europene să pună în aplicare acordul de parteneriat prin intermediul unui protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare aferente, care să stabilească condițiile de promovare a unui pescuit responsabil și durabil în apele Uniunii Comorelor.

(5)

Acordul de parteneriat instituie un comitet mixt însărcinat cu controlul aplicării acordului. De asemenea, în conformitate cu protocolul, comitetul mixt poate să aprobe anumite modificări la protocol. Pentru a facilita aprobarea modificărilor repective, Comisia ar trebui să fie împuternicită, sub rezerva unor condiții speciale, să aprobe respectivele modificări potrivit unei proceduri simplificate.

(6)

Noul protocol ar trebui să fie aprobat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin prezenta decizie se aprobă, în numele Uniunii Europene, Protocolul dintre Uniunea Europeană și Uniunea Comorelor de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două părți (denumit în continuare „protocolul”), sub rezerva încheierii acestuia (3).

Articolul 2

Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii Europene, notificarea prevăzută la articolul 14 din protocol.

Articolul 3

Sub rezerva prevederilor și condițiilor prevăzute în anexă, Comisia este împuternicită să aprobe, în numele Uniunii Europene, modificările la protocol adoptate de comitetul mixt.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 13 mai 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

E. VENIZELOS


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1563/2006 al Consiliului din 5 octombrie 2006 privind încheierea Acordului de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Comunitatea Europeană și Uniunea Comorelor (JO L 290, 20.10.2006, p. 6).

(2)  Decizia 2013/786/UE a Consiliului din 16 decembrie 2013 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a Protocolului dintre Uniunea Europeană și Uniunea Comorelor de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două părți (JO L 349, 21.12.2013, p. 4).

(3)  Protocolul a fost publicat în JO L 349, 21.12.2013, p. 5 atașat deciziei privind semnarea sa.


ANEXĂ

Sfera de competență conferită și procedura pentru stabilirea poziției Uniunii Europene în cadrul comitetului mixt

1.

Comisia este autorizată să negocieze cu Uniunea Comorelor și, după caz, sub rezerva respectării punctului 3 din prezenta anexă, să convină asupra unor modificări ale protocolului în ceea ce privește următoarele aspecte:

(a)

revizuirea posibilităților de pescuit în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din protocol;

(b)

decizia privind modalitățile sprijinului sectorial în conformitate cu articolul 3 din protocol;

(c)

punerea în aplicare a protocolului și a anexelor sale, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din protocol.

2.

În cadrul comitetului mixt instituit prin acordul de parteneriat, Uniunea Europeană:

(a)

acționează în conformitate cu obiectivele urmărite de Uniune în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului;

(b)

acționează în conformitate cu concluziile Consiliului din 19 martie 2012 referitoare la o Comunicare privind dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului;

(c)

promovează poziții care sunt consecvente cu normele relevante adoptate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului.

3.

Atunci când se prevede adoptarea, în cadrul unei reuniuni a comisiei mixte, a unei decizii privind modificări ale protocolului, astfel cum se prevede la punctul 1, se iau măsurile necesare pentru ca poziția care urmează să fie exprimată în numele Uniunii Europene să țină seama de cele mai recente informații relevante de ordin statistic, biologic sau de altă natură transmise Comisiei.

În acest scop și pe baza informațiilor respective, serviciile Comisiei transmit Consiliului sau grupurilor de pregătire ale acestuia, spre examinare și aprobare, un document care prevede detaliile propunerii de poziție din partea Uniunii Europene, cu suficient timp înainte de reuniunea relevantă a comitetului mixt.

În ceea ce privește aspectele menționate la punctul 1 litera (a), aprobarea de către Consiliu a poziției Uniunii Europene avute în vedere necesită un vot cu majoritate calificată. În celelalte cazuri, se consideră că poziția Uniunii Europene avută în vedere în documentul pregătitor este aprobată, cu excepția cazului în care un număr de state membre echivalent cu o minoritate de blocare obiectează în cadrul unei reuniuni a grupului de pregătire al Consiliului sau în termen de douăzeci de zile de la primirea documentului pregătitor, indiferent care dintre situații intervine mai întâi. În cazul exprimării unei astfel de obiecții, chestiunea este transmisă Consiliului.

În cazul în care, în cadrul unor reuniuni ulterioare, inclusiv la fața locului, nu se poate ajunge la un acord astfel încât poziția Uniunii Europene să ia în considerare noile elemente, chestiunea este prezentată Consiliului sau grupurilor sale de pregătire.

Comisia este invitată să ia, în timp util, orice măsuri necesare ca urmare a deciziei comitetului mixt, inclusiv, după caz, publicarea deciziei relevante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și prezentarea eventualelor propuneri necesare pentru punerea în aplicare a deciziei respective.


Top